Monitorul Oficial
Total: 21,140 |
Page 23 / 423
DECIZIA nr. 352 din 6 octombrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 10 şi 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în contextul dispoz - Monitorul Oficial nr. 22 din 15 ianuarie 2026
DECIZIA nr. 316 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru modificarea alin. (6) al art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru - Monitorul Oficial nr. 32 din 16 ianuarie 2026
ORDIN nr. 5 din 15 ianuarie 2026 privind nominalizarea punctelor de debarcare şi centrelor de primă vânzare pentru debarcarea şi comercializarea capturilor de peşte obţinute din pescuit comercial în habitatele acvatice naturale - Monitorul Oficial nr. 32 din 16 ianuarie 2026
HOTĂRÂRE nr. 1.180 din 30 decembrie 2025 privind actualizarea valorii de inventar a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, prin Clubul Sportiv "Farul" Constanţa - Monitorul Oficial nr. 31 din 16 ianuarie 2026
HOTĂRÂRE nr. 9 din 14 ianuarie 2026 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui bun imobil format din construcţie şi teren şi darea acestuia în administrarea Direcţiei Generale Regionale a F - Monitorul Oficial nr. 31 din 16 ianuarie 2026
HOTĂRÂRE nr. 14 din 14 ianuarie 2026 privind trecerea unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, situate în judeţele Ilfov, Gorj, Braşov, Argeş, Cluj şi mun - Monitorul Oficial nr. 31 din 16 ianuarie 2026
HOTĂRÂRE nr. 20 din 14 ianuarie 2026 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologi - Monitorul Oficial nr. 31 din 16 ianuarie 2026
DECIZIE nr. 5 din 16 ianuarie 2026 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Felix Zaharia a funcţiei publice temporar vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe - Monitorul Oficial nr. 31 din 16 ianuarie 2026
DECIZIE nr. 6 din 16 ianuarie 2026 pentru eliberarea domnului Marius Antonie Negru din funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei - Monitorul Oficial nr. 31 din 16 ianuarie 2026
DECIZIE nr. 7 din 16 ianuarie 2026 pentru numirea domnului Marius-Viorel Poşa în funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei - Monitorul Oficial nr. 31 din 16 ianuarie 2026
DECIZIE nr. 8 din 16 ianuarie 2026 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Dorel-Adrian Ursu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Instituţiei Prefectului - Judeţul Cara - Monitorul Oficial nr. 31 din 16 ianuarie 2026
ORDIN nr. 25 din 16 ianuarie 2026 privind modificarea anexei la Ordinul secretarului general al Guvernului nr. 509/2022 pentru aprobarea Procedurii de selecţie a membrilor Comisiei de apel prevăzute de Legea nr. 310/2021 privind prevenirea şi com - Monitorul Oficial nr. 31 din 16 ianuarie 2026
HOTĂRÂRE nr. 5 din 14 ianuarie 2026 privind modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, - Monitorul Oficial nr. 30 din 16 ianuarie 2026
HOTĂRÂRE nr. 7 din 14 ianuarie 2026 pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiţii aferente proiectului "Sistem informatic integrat al Administraţiei Fondului pentru Mediu" - Monitorul Oficial nr. 30 din 16 ianuarie 2026
HOTĂRÂRE nr. 10 din 14 ianuarie 2026 privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Operei Naţionale Bucureşti, instituţie publică aflată în subordinea M - Monitorul Oficial nr. 30 din 16 ianuarie 2026
DECIZIA nr. 419 din 24 noiembrie 2025 referitoare la principiile nediscriminării şi egalităţii, reglementate prin art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi co - Monitorul Oficial nr. 30 din 16 ianuarie 2026
CONTRACT DE FINANŢARE din 26 noiembrie 2024 Cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă pentru linia feroviară Cluj-Napoca -Episcopia Bihor - dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 20 - Monitorul Oficial nr. 29 bis din 16 ianuarie 2026
LEGE nr. 15 din 15 ianuarie 2026 privind ratificarea Acordului-cadru dintre Guvernul României şi Organizaţia pentru Cooperare Comună în Domeniul Armamentului (OCCAR) pentru participarea României la programele gestionate de OCCAR, semnat la Bucure - Monitorul Oficial nr. 29 din 16 ianuarie 2026
ACORD-CADRU din 8 octombrie 2025 între Guvernul României şi Organizaţia pentru Cooperare Comună în Domeniul Armamentului (Organisation Conjointe de Coopération en Matiιre d’Armement - OCCAR) pentru participarea României la programele gestionate - Monitorul Oficial nr. 29 din 16 ianuarie 2026
DECRET nr. 21 din 14 ianuarie 2026 pentru promulgarea Legii privind ratificarea Acordului-cadru dintre Guvernul României şi Organizaţia pentru Cooperare Comună în Domeniul Armamentului (OCCAR) pentru participarea României la programele gestionate - Monitorul Oficial nr. 29 din 16 ianuarie 2026
LEGE nr. 16 din 15 ianuarie 2026 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului superior nr. 199/2023 - Monitorul Oficial nr. 29 din 16 ianuarie 2026
DECRET nr. 22 din 14 ianuarie 2026 privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului superior nr. 199/2023 - Monitorul Oficial nr. 29 din 16 ianuarie 2026
LEGE nr. 17 din 15 ianuarie 2026 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului superior nr. 199/2023 - Monitorul Oficial nr. 29 din 16 ianuarie 2026
DECRET nr. 23 din 14 ianuarie 2026 privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului superior nr. 199/2023 - Monitorul Oficial nr. 29 din 16 ianuarie 2026
LEGE nr. 22 din 15 ianuarie 2026 pentru aprobarea Contractului de finanţare - Cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă pentru linia feroviară Cluj-Napoca-Episcopia Bihor - dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semna - Monitorul Oficial nr. 29 din 16 ianuarie 2026
DECRET nr. 28 din 14 ianuarie 2026 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Contractului de finanţare - Cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă pentru linia feroviară Cluj-Napoca- Episcopia Bihor - dintre România şi Banca E - Monitorul Oficial nr. 29 din 16 ianuarie 2026
HOTĂRÂRE nr. 6 din 14 ianuarie 2026 privind actualizarea cuantumului alocaţiei de hrană pentru copiii din serviciile de zi publice, pentru copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială într-un serviciu public de tip re - Monitorul Oficial nr. 29 din 16 ianuarie 2026
ORDIN nr. 29 din 12 ianuarie 2026 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul preşedintelui Autorităţii Vamale Române nr. 3.861/2023 pentru aprobarea Normelor tehnice privind autorizarea emiterii de titluri de garanţie izolată, utilizări - Monitorul Oficial nr. 29 din 16 ianuarie 2026
DECIZIA nr. 405 din 18 septembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2^4) şi alin. (7^2)-(7^4) şi ale art. 9 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de ut - Monitorul Oficial nr. 28 din 16 ianuarie 2026
ORDIN nr. 2.773/C din 30 decembrie 2025 privind aprobarea tarifelor percepute pentru servicii medicale prestate în cadrul Centrului Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu din subordinea Ministerului Justiţiei, altele decât cele finanţate - Monitorul Oficial nr. 28 din 16 ianuarie 2026
ORDIN nr. 6.853 din 5 decembrie 2025 privind reglementarea cadrului general pentru dezvoltarea parteneriatului pentru sprijin instituţional între unităţile de învăţământ preuniversitar, în vederea creşterii calităţii educaţiei - Monitorul Oficial nr. 28 din 16 ianuarie 2026
DECIZIA nr. 375 din 27 octombrie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) penultima teză din Codul muncii, raportat la art. 103 alin. (1) şi (2), art. 104 alin. (3) lit. a) şi art. 105 alin. (1) din Legea nr. 263/ - Monitorul Oficial nr. 28 din 16 ianuarie 2026
CONTRACT DE FINANŢARE din 8 octombrie 2025 Autostrada A1 Cofinanţare aferentă fondurilor de coeziune ale UE - dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 8 octombrie 2025 - Monitorul Oficial nr. 37 bis din 19 ianuarie 2026
LEGE nr. 19 din 15 ianuarie 2026 pentru aprobarea Contractului de finanţare - Autostrada A1 Cofinanţare aferentă fondurilor de coeziune ale UE - dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 8 octombrie 2025 - Monitorul Oficial nr. 37 din 19 ianuarie 2026
DECRET nr. 25 din 14 ianuarie 2026 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Contractului de finanţare - Autostrada A1 Cofinanţare aferentă fondurilor de coeziune ale UE - dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 8 - Monitorul Oficial nr. 37 din 19 ianuarie 2026
ORDIN nr. 5 din 5 ianuarie 2026 privind completarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor, nr. 540/2025 pentru aprobarea Procedurii de acordare a bonificaţiei de 3% din impozitul pe profit anual şi din impozitul pe veniturile micro - Monitorul Oficial nr. 37 din 19 ianuarie 2026
DECIZIA nr. 397 din 17 noiembrie 2025 referitoare la interpretarea art. 19 raportat la art. 18 alin. (1) lit. b) şi art. 45 din Legea nr. 223/2015 - Monitorul Oficial nr. 37 din 19 ianuarie 2026
ORDIN nr. 34 din 14 ianuarie 2026 privind completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 5.994/2024 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de că - Monitorul Oficial nr. 36 din 19 ianuarie 2026
ORDIN nr. 35 din 14 ianuarie 2026 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumi - Monitorul Oficial nr. 36 din 19 ianuarie 2026
ORDIN nr. 2.111 din 30 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei de - Monitorul Oficial nr. 36 din 19 ianuarie 2026
ORDIN nr. 46 din 19 ianuarie 2026 privind prospectele operaţiunilor de preschimbare a titlurilor de stat aferente lunii ianuarie 2026 - Monitorul Oficial nr. 36 din 19 ianuarie 2026
NORMĂ nr. 28 din 30 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări - Monitorul Oficial nr. 36 din 19 ianuarie 2026
DECIZIA nr. 412 din 17 noiembrie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 40 alin. (5) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - Monitorul Oficial nr. 35 din 19 ianuarie 2026
HOTĂRÂRE nr. 13 din 14 ianuarie 2026 privind actualizarea valorii de inventar a bunurilor imobile identificate cu nr. MF 154932, MF 154933, MF 154936, MF 154937, MF 154459 şi MF 154938, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Mi - Monitorul Oficial nr. 34 din 19 ianuarie 2026
ORDIN nr. 2.245 din 16 decembrie 2025 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii şi al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 1.431/1.746/2023 pentru aprobarea reglementării teh - Monitorul Oficial nr. 34 din 19 ianuarie 2026
ORDIN nr. 2.069 din 29 decembrie 2025 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii şi al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 1.431/1.746/2023 pentru aprobarea reglementării teh - Monitorul Oficial nr. 34 din 19 ianuarie 2026
ORDIN nr. 2.287 din 29 decembrie 2025 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.448/2023 pentru aprobarea listei proiectelor analizate, aprobate şi propuse spre implementare potrivit prevederilor a - Monitorul Oficial nr. 34 din 19 ianuarie 2026
ORDIN nr. 3.490 din 30 decembrie 2025 pentru reacreditarea Complexului Muzeal Naţional Neamţ, cu sediul în municipiul Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ - Monitorul Oficial nr. 34 din 19 ianuarie 2026
ORDIN nr. 1 din 5 ianuarie 2026 privind aprobarea derogării în vederea relocării unui exemplar din specia Bison bonasus - Monitorul Oficial nr. 34 din 19 ianuarie 2026
ORDIN nr. 11 din 5 ianuarie 2026 privind aprobarea Planului de management al Parcului Naţional Munţii Măcinului, al ROSCI0123 Munţii Măcinului şi al ROSPA0073 Măcin-Niculiţel - Monitorul Oficial nr. 34 din 19 ianuarie 2026